Agorafobie

Fac un pas, apoi al doilea, mai merg puţin şi înpietresc......stau cu privirea fixă aţintită înainte....nu pot decât să văd marele în ochi....cât este de masiv...orizontul......şi cum imaginea îmi este împărţită în două. O paletă de culori reci, albastrul serii şi movul apuslui de soare se împletesc în degrade cu muntele, iar mijlocul este verde şi în adânc lumini de case pâlpâind. Simt în spate recele şi umbra lui cum mă constrâng să fac un pas înapoi de frică să nu cad şi bursc privirea imi cade jos şi văd negrul apăsător al prăpastiei. Mă întorc repede şi îl văd în masivitatea lui cum stă nemişcat şi nepăsător în faţa mea.....e muntele.
Nu este imaginaţie, ci o imagine reală pe care nu o poţi vedea decât pe un traseu montan din ţară....dar acum poţi privi şi tu în mintea ta.
Frica ne face să fim neajutoraţi, să fim noi, aşa cum suntem dezgoliţi de toată faţada aceea de curajoşi şi să nu fim noi, să nu reacţionăm logic, să nu facem ceea ce am spune că facem atunci când suntem întrebaţi ipotetic. Frica face ca viteza timpului să se oprească. Şi tot frica ne-a făcut să înaintăm cu repeziciune pe drumul lung al tehnologiei, pentru a supravieţui. Fiecare avem o frică ascunsă adânc pe care numai noi o ştim şi ne este frică să o etalăm. Ne este frică de frică şi ne este frică să trăim fără frică. Frica ne face ambiţioşi, ne indeamnă să ne autodepăşim, ne face să ne cunoaştem mai bine, să ne depăşim limitele, dar ne face şi să nu fim noi, să nu ştim că putem fi altcineva.
O fetiţă de clasa a 5-a nu ştia că este deşteptă. Mama îi zicea mereu că nu poate face diverse lucruri, că nu poate fi ea cea deşteaptă, că nu poate fii ca şi colegii ei, că nu poate, că nu poate. Mama ştia că poate...dar citise în reviste că aşa îl poate ambiţiona pe copil să încerce să se autodepăşească. Fata nu ştia că poate, ştia doar că nu poate. În timp ea începuse să aibe note proaste şi să nu mai socializeze cu alţi copii. Mama îi spunea în continuare că nu poate. Şi au trecut aşa câţiva ani. Într-o zi la şcoală, o profesoară le-a spus copiilor să scoată o foaie de hârtie şi să rezolve două exerciţii de matematică. La sfârşit a grupat foile în două. Cele cu exerciţiile rezolvate corect şi cele incorecte. De o parte se aflau numai două lucrări. Ridicând capul spre clasă profesoara a spus: „Cele două foi conţin rezolvarea corectă a exerciţiilor...veţi fi surprinşi”. Una dintre ele era a fetiţei.....atunci a aflat că poate.....face tot ce doreşte şi că numai ea poate spune că nu poate.
Mama nu a aflat că nu îşi cunoaşte fata....de frica viitorului fetei.