Oameni invizibili

Statea pe ciment ca un copil neajutorat. Nici nu o vedeam daca nu ofta usor ca un muribund care cerea ezitant ajutor, parca sa nu deranjeze trecatorii. Incerc sa asult muzica, cand scriu cele cateva randuri, dar si melodiile mi se par de prisos si o ofensa adusă acestui om. Parca sunt inerta si fără vlagă, martora unui accident în care o parte din mine a murit rand pe rand pe când ma apropiam de ea. Am intrat in maşină cu ochii încă fixaţi spre ea. Nu ştiam dacă este ranită sau pur si simplu doar singură pe lume. Nu ştiam dacă să o ajut cu bani sau să îi cumpăr chiar eu de mancare. Dar m-am gândit că ar fi mai bine ca ea singură să aleagă ce face suma prea mică pe care i-am dat-o. Nu voiam nici să o jignesc oferindu-i un ajutor financiar. Am stat câteva secunde să meditez la cum aş fi putut să o ajut şi mi-am dat seama cât de limitată pot fi în acţiunile mele. Şi mai ales cât de limitată am fost învăţată să acţionez. Să am lumea mea în care nu mai poate intra nimeni, nici măcar sub formă de ajutor. Când eram mică nu puteam ajuta nici măcar un câine, pentru că avea purici şi evident ne-ar fi invadat căminul sigur, confortabil şi curat. Însă am decis să ies din maşină şi totuşi să încerc să fac, nu ce pot, ci ce am învăţat. M-am apropiat să îi îmnânez cei câţiva lei. Şi-a ridicat privirea goală, o privire ca a unui copil pierdut de părinţi, îngrozitor de tristă şi neajutorată, combinată cu amorţeală. Privire pe care nu am vazut-o decât la ceilalţi cerşetori. Este o lume total nefamiliară şi pare aşa îndepărată de mine. O lume crudă în care valorile sunt total altele, în care priorităţile sunt de ordin primar, aproape animal. O lume în care nici nu aş face nazuri, iar roşia ar fi o mană cerească. Mi-a întins mâinile negre şi a primit puţinul ajutor. Nici măcar nu ştiu dacă ştia să numere. Au fost cele mai negre mâini pe care le-am văzut vreodată. Probabil nu a mai văzut apă de un timp destul de îndelungat. Şi eu care fac nazuri când apa este călâie şi nu vreau să mă spal nici măcar pe mâini. Iniţial am crezut că stă pur si simplu pe asfalt, în fund şi numără banii. Ei bine mânca o ciocolată şi se bucura de puţina căldură care venea de la canalul de dedesubtul ei. Nici măcar nu putea să se întindă să fie inundată de căldură în tot corpul. Şi eu care dau căldura la maximum în maşină şi la 10 grade. Nu este corect. A fost şi ea odată copil, o fetiţă cu dorinţe şi vise de viitor, a fost şi ea copilul cuiva, nepoată, a avut şi ea prieteni odată. Ce s-a întamplat?